Lumina care prinde viață în forme simple și pline de căldură.
MOSUAN Studio este genul de brand pe care îl simți din prima, pentru că nu e construit doar din produse, ci din identitate. Monica Suciu Andrada a pornit inițial sub numele Meraakki Scents, inspirat din „meraki”, acel fel de a face ceva cu suflet, creativitate, efort și multă dragoste, cu ideea simplă și frumoasă de a pune puțin din tine în munca ta.
Noi credem în „cu rost”, iar MOSUAN este exact despre asta. Se vede în felul în care sunt gândite creațiile, în liniștea pe care o transmit, în atenția pentru detalii și în sentimentul că primești mai mult decât un obiect. Primești o stare. O bucățică de poveste, pusă frumos în lumină. Și pentru că și noi facem totul cu suflet și cu rost, ne bucurăm să susținem oameni care construiesc la fel.